TOP NEWS Politică Economie Societate Incidente Cultură Sport Foto Video LIVE
Originari din Ceadîr-Lunga au fost reținuți în flagrant în timp ce jefuiau un bancomat din Odesa
17:07; 16-02-2017 0 542


Procurorii de comun cu ofițerii de investigații au dezmembrat activitatea unui grup infracțional, specializat în săvîrșirea infracțiunilor contra patrimoniului pe teritoriile Republicii Moldova, Ucraina și Federația Rusă.

Astfel, potrivit serviciului de presă al IGP, în urma unor măsuri speciale de investigații comune, întreprinse de ofițerii Direcției Combaterea crimelor grave a Inspectoratului Național de Investigații și angajații Procuraturii pentru combaterea criminalității organizate și cauze speciale, s-a stabilit că figuranții intenționau să comită o infracțiune pe teritoriul regiunii Odesa. Ulterior, informația a fost transmisă autorităților din Ucraina.

Datorită documentării și monitorizării timp de patru luni, de comun cu Serviciile Operative din regiunea Odesa, a fost posibilă reținerea în flagrant delict în orașul Odesa, Ucraina a cinci membri ai grupului infracțional cu vîrste cuprinse între 25 și 36 de ani, originari din Găgăuzia, domiciliați în raionul Ceadîr- Lunga, Republica Moldova. Aceștia, au reușit să sustragă dintr-un bancomat amplasat pe teritoriul unei întreprinderi din orașul Odessa mijloace bănești în sumă de 2 000 000 de grivne ucrainești, 2400 de dolari și 650 euro.

Suspecții au fost anterior judecați pentru infracțiuni similare atît pe teritoriul Republicii Moldova, cît și în Federația Rusă. Aceștia și-au recunoscut vina, fiind reținuți pentru 30 de zile.

Dacă vor fi găsiți vinovați, suspecții riscă închisoare de la 8 la 10 ani.

La moment, forțele de ordine întreprind măsuri în vederea stabilirii complicității suspecților reținuți la comiterea altor infracțiuni, înregistrate pe teritoriul Republicii Moldova.



Articole pe teme asemănătoare:


 

 



Top știri

08:55; 7-09-2017
FALS: USAID a expediat o scrisoare deputatului democrat Serghei Sîrbu
 18014
09:18; 31-07-2017
Fals: Traian Băsescu a declarat că Maia Sandu ”a coborât la nivelul” lui Andrei Năstase
 19797
20:23; 6-06-2017
Versiunea în limba de stat a portalului de știri Gagauzinfo.MD își sistează temporar activitatea
 21309
17:59; 6-06-2017
Ministrul finanțelor a explicat aprecierea leului față de dolar
 21327
17:37; 6-06-2017
La al doilea examen de bacalaureat în Găgăuzia nu a fost anulată nicio lucrare
 21251
17:31; 6-06-2017
Fondul rutier al Găgăuziei în 2017 constituie 31 milioane de lei: cum vor fi distribuite mijloacele
 21355
17:03; 6-06-2017
Găgăuzia este liderul în Republica Moldova la numărul populației deservite de sistemul de alimentare cu apă
 21184
16:35; 6-06-2017
Echipa "Maiak" din Chirsova a obținut bronzul Diviziei B la fotbal
 21241
16:21; 6-06-2017
Lîngă Vulcănești a fost reținut un camion plin cu țigări de contrabandă
 21269
16:16; 6-06-2017
În satul Congaz s-a deschis o capelă și fîntîna renovată de la intrarea din partea de sud în localitate
 21860
14:47; 6-06-2017
Autoritățile din Ceadîr-Lunga îndeamnă locuitorii să cosească iarba, pentru a preveni incendiile
 3995
12:24; 6-06-2017
În parcul " 40 лет ВЛКСМ" din Ceadîr-Lunga se instalează bănci noi
 2445
12:01; 6-06-2017
"Sănătatea este garanția unei vieți lungi": medicii găgăuzi îndeamnă părinții să-și vaccineze copiii
 972
11:04; 6-06-2017
Proiectele manualelor de Limba găgăuză pentru elevii de liceu vor fi gata în termen de un an
 961
09:15; 6-06-2017
Cartierul "Bugeac" din satul Congaz de hram a primit apă potabilă
 1089




lowhigh
Analitică

Ivan Ialanji
În 2017 în Moldova bugetarii vor avea 13 zilele libere

Alex Radu
Drumarii din Taraclia dispun de tehnică suficientă, dar nu au suficient combustibil și lubrifianți

Ivan Ianacoglo
Găgăuzia și rolul ei în lumea turcică. Totalurile vizitei bașcanului în Kîrgîzstan