TOP NEWS Politică Economie Societate Incidente Cultură Sport Foto Video LIVE
O delegație a Mitropoliei pleacă la Ierusalim după Focul Haric
13:14; 13-04-2017 0 804
O delegație a Mitropoliei pleacă la Ierusalim după Focul Haric

Astăzi, o delegaţie a Mitropoliei Moldovei, condusă de ÎPS Mitropolit Vladimir, merge în Țara Sfîntă, la Biserica Sfîntului Mormînt din Ierusalim, de unde vor aduce în țară Focul Haric, transmite Noi.md.

Din delegaţie vor face parte patru clerici, care se vor deplasa la Tel-Aviv cu o cursă comercială.

„În ziua de sîmbătă, dis-de-dimineaţă, ne vom deplasa în oraşul vechi, Cetatea Ierusalimului, la mormîntul Mîntuitorului, unde conform tradiţiei, se aprinde Focul Haric, în jurul orei 14.00. Sîmbătă seara, în ajun de Paşte, Focul Haric va fi adus, în faţa Catedralei mitropolitane „Naşterea Domnului” din Capitală. Acesta va fi împărțit preoţilor şi credincioşilor, care îl vor răspîndi în întreagă ţară”, a declarat secretarul Mitropoliei Moldovei, Prot. mitr. Vadim Cheibaş.

De secole, Focul Haric este considerat un miracol al Ortodoxiei. După ce Mîntuitorul Hristos a fost înmormîntat, o lumină puternică a spart piatra şi, de atunci, focul divin se aprinde pe mormîntul lui Hristos de fiecare dată, în timpul vecerniei din Sîmbăta Mare.

Pe această cale, Biserica Ortodoxă din Moldova aduce mulțumiri companiei TANDEM AERO în persoana D-lui Samuil Roitman și membrilor consiliului parohial a Catedralei mitropolitane „Nașterea Domnului ” din mun. Chișinău, în special D-lui Roman Ungureanu pentru cofinanțarea misiunii de aducere a Focului Haric în RM.



Articole pe teme asemănătoare:


 

 



Top știri

08:55; 7-09-2017
FALS: USAID a expediat o scrisoare deputatului democrat Serghei Sîrbu
 17999
09:18; 31-07-2017
Fals: Traian Băsescu a declarat că Maia Sandu ”a coborât la nivelul” lui Andrei Năstase
 19786
20:23; 6-06-2017
Versiunea în limba de stat a portalului de știri Gagauzinfo.MD își sistează temporar activitatea
 21288
17:59; 6-06-2017
Ministrul finanțelor a explicat aprecierea leului față de dolar
 21319
17:37; 6-06-2017
La al doilea examen de bacalaureat în Găgăuzia nu a fost anulată nicio lucrare
 21240
17:31; 6-06-2017
Fondul rutier al Găgăuziei în 2017 constituie 31 milioane de lei: cum vor fi distribuite mijloacele
 21343
17:03; 6-06-2017
Găgăuzia este liderul în Republica Moldova la numărul populației deservite de sistemul de alimentare cu apă
 21172
16:35; 6-06-2017
Echipa "Maiak" din Chirsova a obținut bronzul Diviziei B la fotbal
 21232
16:21; 6-06-2017
Lîngă Vulcănești a fost reținut un camion plin cu țigări de contrabandă
 21254
16:16; 6-06-2017
În satul Congaz s-a deschis o capelă și fîntîna renovată de la intrarea din partea de sud în localitate
 21846
14:47; 6-06-2017
Autoritățile din Ceadîr-Lunga îndeamnă locuitorii să cosească iarba, pentru a preveni incendiile
 3983
12:24; 6-06-2017
În parcul " 40 лет ВЛКСМ" din Ceadîr-Lunga se instalează bănci noi
 2432
12:01; 6-06-2017
"Sănătatea este garanția unei vieți lungi": medicii găgăuzi îndeamnă părinții să-și vaccineze copiii
 961
11:04; 6-06-2017
Proiectele manualelor de Limba găgăuză pentru elevii de liceu vor fi gata în termen de un an
 951
09:15; 6-06-2017
Cartierul "Bugeac" din satul Congaz de hram a primit apă potabilă
 1078




lowhigh
Analitică

Ivan Ialanji
În 2017 în Moldova bugetarii vor avea 13 zilele libere

Alex Radu
Drumarii din Taraclia dispun de tehnică suficientă, dar nu au suficient combustibil și lubrifianți

Ivan Ianacoglo
Găgăuzia și rolul ei în lumea turcică. Totalurile vizitei bașcanului în Kîrgîzstan