TOP NEWS Politică Economie Societate Incidente Cultură Sport Foto Video LIVE
Un avion Tu-154 s-a prăbușit în Marea Neagră
11:20; 25-12-2016 0 496
Un avion Tu-154 s-a prăbușit în Marea Neagră

Un avion militar rus care transporta 91 de persoane, inclusiv membri ai unui cor al armatei, cu destinația Siria, s-a prăbușit duminică în Marea Neagră la scurt timp după decolarea sa, potrivit unui anunț al Ministerului rus al Apărării, citat de agențiile ruse de presă, relatează AFP, scrie agerpres.ro.

Avionul, care a decolat la ora locală 05:40 (2,40 GMT) din Adler, oraș situat la sud de stațiunea balneară Sochi, de la Marea Neagră, efectua un zbor obișnuit cu destinația baza aeriană rusă Hmeimim, în apropiere de Lattaqia, în nord-vestul Siriei, potrivit ministerului.

''Resturi ale avionului Tu-154, al Ministerului rus al Apărării, au fost găsite la o distanță de 1,5 kilometri de litoralul orașului Soci, la o adâncime de 50-70 metri'', a indicat ministerul, precizând că la bordul avionului de aflau 83 de pasageri și opt membri ai echipajului.

Aparatul transporta militari ruși și membri ai Ansamblului Alexandrov, unul dintre corurile armatei ruse care se deplasa în Siria pentru a participa la sărbătorile de Anul Nou la baza aeriană. Printre pasageri se aflau și nouă jurnaliști, a mai spus ministerul rus.



Articole pe teme asemănătoare:


 

 



Top știri

08:55; 7-09-2017
FALS: USAID a expediat o scrisoare deputatului democrat Serghei Sîrbu
 18171
09:18; 31-07-2017
Fals: Traian Băsescu a declarat că Maia Sandu ”a coborât la nivelul” lui Andrei Năstase
 20012
20:23; 6-06-2017
Versiunea în limba de stat a portalului de știri Gagauzinfo.MD își sistează temporar activitatea
 21453
17:59; 6-06-2017
Ministrul finanțelor a explicat aprecierea leului față de dolar
 21505
17:37; 6-06-2017
La al doilea examen de bacalaureat în Găgăuzia nu a fost anulată nicio lucrare
 21472
17:31; 6-06-2017
Fondul rutier al Găgăuziei în 2017 constituie 31 milioane de lei: cum vor fi distribuite mijloacele
 21528
17:03; 6-06-2017
Găgăuzia este liderul în Republica Moldova la numărul populației deservite de sistemul de alimentare cu apă
 21365
16:35; 6-06-2017
Echipa "Maiak" din Chirsova a obținut bronzul Diviziei B la fotbal
 21387
16:21; 6-06-2017
Lîngă Vulcănești a fost reținut un camion plin cu țigări de contrabandă
 21441
16:16; 6-06-2017
În satul Congaz s-a deschis o capelă și fîntîna renovată de la intrarea din partea de sud în localitate
 22314
14:47; 6-06-2017
Autoritățile din Ceadîr-Lunga îndeamnă locuitorii să cosească iarba, pentru a preveni incendiile
 4189
12:24; 6-06-2017
În parcul " 40 лет ВЛКСМ" din Ceadîr-Lunga se instalează bănci noi
 2582
12:01; 6-06-2017
"Sănătatea este garanția unei vieți lungi": medicii găgăuzi îndeamnă părinții să-și vaccineze copiii
 1124
11:04; 6-06-2017
Proiectele manualelor de Limba găgăuză pentru elevii de liceu vor fi gata în termen de un an
 1161
09:15; 6-06-2017
Cartierul "Bugeac" din satul Congaz de hram a primit apă potabilă
 1229




lowhigh
Analitică

Ivan Ialanji
În 2017 în Moldova bugetarii vor avea 13 zilele libere

Alex Radu
Drumarii din Taraclia dispun de tehnică suficientă, dar nu au suficient combustibil și lubrifianți

Ivan Ianacoglo
Găgăuzia și rolul ei în lumea turcică. Totalurile vizitei bașcanului în Kîrgîzstan